Keep IT simple

4 ianuarie, 2011

Cu zâmbetul pe buze

Filed under: Administratie, Internet, Spaghetti news — Etichete:, , , , — Dan Avram @ 11:36 pm

Câteva povestioare scurte de azi.

M-a sunat de la Finanţe. Inspectorul meu fiscal, cum ar veni. Să mă informeze cu o oarecare tristeţe că activitatea mea PFA nu mai este supusă normei de venit, şi că mă aşteaptă ca să-mi dea toate detaliile, să mă ghideze deci pe noul drum al trecerii la sistem real şi la contabilitate în partidă simplă. Mi-a plăcut, chiar m-am simţit băgat în seamă de un funcţionar public. O iniţiativă a unui funcţionar public care să nu aibă ca obiectiv imediat amenda, şpaga sau umilirea gigelului merită apreciată. Trăiască concedierile din aparatul bugetar :).

Sigur, tot trebuie să plătesc impozite mărite şi să citesc un cod fiscal modificat de ordonanţa x care modifică legea y şi cu normele de aplicare z actualizate 3 luni după ce legea a intrat în vigoare. Dar o voi face cu zâmbetul pe buze :)

******************

În noiembrie am comandat nişte cărţi de pe Amazon. Data estimată a livrării, 20 decembrie. Azi, 4 ianuarie, nici urmă de cărţi. Le scriu un mail. Mi-a luat mai mult să găsesc cum pot contacta pe cineva de la Amazon decât le-a luat lor să-mi răspundă, cu scuze şi propuneri de rambursare / relivrare, şi să-mi şi dea un refund cu preţul transportului. Sumele sunt neglijabile, dar chiar vreau una din cărţile comandate :).

Sigur, azi tot nu am cărţile sau vreo perspectivă certă de a le primi, dar măcar le voi aştepta încă nişte săptămâni cu zâmbetul pe buze :)

******************

Dacă îl şi evacuează cu succes pe tribunul medicamentelor, chiar mai există speranţe :)

******************

Să încheiem cu un titlu care merită un zâmbet, de pe iRealitatea : România, ţara în care şi eclipsele sunt 75% :)

26 mai, 2009

Motivarea programatorilor, ciuciu (sic) de un milion de euro

Filed under: Business, Internet, Software şi tehnologii, Spaghetti news — Dan Avram @ 8:35 am
  • Cum să motivezi un programator : spune-i că alt programator îi rescrie codul (Geek Hero Comic, via CodingHorror).
  • Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs a anunţat, vineri că Ţinutul Secuiesc a obţinut codul “.sic” pentru un domeniu de Internet (hotnews.ro). Dau fuga să înregistrez domeniul http://ciuciu.sic
  • Pentalog a obţinut în 2008 un profit de aproximativ un milion de euro (wall-street.ro).

21 mai, 2009

Ce mai mişcă prin Braşov, prin Europa şi prin spaţiu

Filed under: Administratie, Business, Internet, Software şi tehnologii, Spaghetti news — Etichete:, , , — Dan Avram @ 1:01 pm

IBM a deschis ieri oficial centrul de la Brașov (hotnews.ro). Comentariul potrivit pentru această știre este, firește, următorul :

si angajati si dinamovisti?

În altă parte a aceluiași frumos oraș (și în alt secol, too), la Casa Județeană de Pensii Braşov, gripa porcină un virus face ravagii (transilvaniaexpres.ro). Aproape toate calculatoarele au fost infectate, iar angajații riscă să fie trimiși 10 zile acasă în concediu de odihnă (10 zile pentru devirusarea a 80 de calculatoare – e un normativ atractiv ca să lucrezi pentru stat, nu ?). Suntem însă asigurați că activitatea cu publicul și plata pensiilor nu vor fi afectate, ceea ce naște legitima mirare : la ce le mai trebuie atâtea calculatoare dacă lipsa lor nu afectează activitatea ?

Trecem picioarele de plai și gurile de rai spre vest și ne bucurăm că cineva (nu spui cine, persoană importantă, comisarul european pentru media și telecomuncații) a găsit soluția la toate problemele (za software did it, officer) : producătorii de software ar trebui să aibă aceeași responsabilitate ca orice alt producător de produse tangibile în ceea ce priveşte siguranţa şi eficienţa produselor furnizate (news.cnet.com, via (groapacuprosti.ro). Discuţie lungă şi interesantă pe slashdot.org. Niciodată să nu subestimăm capacitatea juriştilor de a-şi face de lucru.

Orientarea în spaţiu pentru tonţi

Orientarea în spaţiu pentru tonţi

Încheiem cu o ştire din alt spaţiu, care ne avertizează că începând cu 2010 reţeaua de sateliţi GPS va începe să dea chix (guardian.co.uk, via dailybusiness.ro). E timpul să ne îmbogăţim din scrierea de cărţi de orientare în spaţiu pentru tonţi.

15 mai, 2009

De sezon

Filed under: Administratie, Spaghetti news — Etichete:, , , , — Dan Avram @ 1:19 pm

Statul primeşte mai puţini bani de la firme pentru că este criză, dar cheltuieşte în neştire, chiar mai mult decât anul trecut, când aveam boom economic. (cotidianul.ro)

Economia Romaniei a scazut in primele trei luni ale anului cu 6,4% fata de perioada similara a anului trecut, si cu 2,6% fata de ultimul trimestru din 2008, potrivit datelor preliminare publicate vineri de Institutul National de Statistica. (zf.ro)

În luna martie 2009, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1922 lei, cu 3,2% mai mare faţă de luna precedentă. (Institutul Național de Statistică)

Letonia, în faliment. PIB-ul Letoniei s-a prăbuşit cu 18% pe primul trimestru al lui 2009, faţă de aceeaşi perioadă din 2008. Producţia industrială s-a redus cu 22%, comerţul en detail – cu 25%, iar lipsa de clienţi în hoteluri şi restaurante le-a scăzut veniturile cu 34%. (gandul.info)

Exporturile au inregistrat in martie cel mai redus ritm de scadere din ultimele patru luni, evolutia mai buna fiind determinata de derularea programului de innoire a parcului auto (“Rabla”) la nivel european. Valoarea exporturilor a fost de 2,56 mld. euro, cu aproape 7% mai redusa decat in aceeasi luna a anului trecut, dar ritmul de scadere a fost de aproape patru ori mai mic decat cele inregistrate in ianuarie (-24%) si februarie (-28%). (zf.ro)

Dacia vinde masiv în Europa şi lucrează şi sâmbăta. (cotidianul.ro)

Guvernul a mandatat Ministerul Comunicatiilor sa plateasca aproximativ 100 mil. euro pentru dreptul de utilizare a licentelor Microsoft de catre ministere si agentii guvernamentale in perioda 2009-2012, fondurile urmand sa fie alocate de la bugetul de stat, cu prima plata in 2010. (zf.ro)

Record de pret: Consortiul Vinci-Aktor va construi 58 de kilometri de autostrada pentru 1,5 miliarde de euro. (hotnews.ro)

Tu ce faci de criză ?

30 ianuarie, 2009

Batman, Batman !

Filed under: Spaghetti news — Etichete: — Dan Avram @ 4:40 pm

În cadrul unei acţiuni de o uimitoare reactivitate, reunind multiple eforturi şi folosind cele mai performante tehnologii, Poliţia a dat publicităţii portretul robot al atacatorului care aseară, în “centrul Braşovului”, a împuşcat doi agenţi de pază tolăniţi într-un Polo, a furat o geantă cu bani, s-a izbit de un taxi, s-a ridicat de pe jos, s-a întors şi l-a împuşcat şi pe un onorabil domn trecător cuprins de simţ civic, a scăpat geanta cu bani şi a fugit supranatural “spre Tâmpa”.

Cronologia exactă a evenimentelor rămâne încă de stabilit, dar fiara a fost încolţită, iar cu acest portret în mână capturarea sa e o chestiune de minute (va fi la un fix totuşi, ca să prindă ştirile în direct). Aşadar priviţi cu atenţie bestia :

Portret robot

Portret robot al atacatorului măsliniu

Pentru a veni în întâmpinarea acţiunilor judiciare ulterioare şi a câştiga timp pe viitor, cercul elevilor de ten măsliniu şi accent tabagic ne-a trimis la redacţie un şablon de portret robot pe care Poliţia să-l poată furniza publicului cu şi mai mare reactivitate şi să reducă astfel şi mai mult cercul suspecţilor.

Metaportretul robot al atacatorului măsliniu

Metaportretul robot al atacatorului măsliniu

Dacă aveţi informaţii, contactaţi Poliţia (sau şi mai bine, direct pe Joker – el va şti ce trebuie făcut).

7 ianuarie, 2009

Moara cu zvonuri

Filed under: Business, Internet, Spaghetti news — Etichete:, — Dan Avram @ 8:19 pm

Steve Jobs a dat ieri explicații în legătură cu starea lui de sănătate, povestind în ce fel e bolnav. Acțiunile Apple s-au stabilizat, iar moara cu zvonuri s-a mai domolit. Este o clarificare binevenită nu numai pentru investitori și clienți, dar și pentru angajați. Dacă aș lucra la o firmă la care succesul pe termen lung depinde în asemenea măsură de o singură persoană, cum se întâmplă cu Apple, și această persoană s-ar usca văzând cu ochii, m-aș simți mult mai confortabil să știu ce se întâmplă. Bine că nu e mai rău.

11 noiembrie, 2008

Purtătorii de făclie și cozile de la plata impozitelor

Filed under: Administratie, Spaghetti news — Etichete:, , — Dan Avram @ 5:12 pm

În Brașov, chiar vis-à-vis de Direcția Impozite și Taxe Locale, pe strada Dorobanților, am dat nas în nas cu Asociația Purtătorilor de Făclie.

Purtătorii de făclie

Purtătorii de făclie

Dincolo de faptul că nu prea înțelegeam cum procedează mai mulți purtători să ducă o singură făclie (aspect totuși plauzibil când făclia tinde la plus infinit), imaginea la care mi-a zburat instantaneu gândul a fost cea a unei adunări tip KKK care noaptea dă târcoale clădirii direcției de taxe și eventual apartamentului șefului direcției de taxe, făcând incantații împotriva cozilor. Nu știu dacă acest ritual imaginar se apropie de realitate, cert e că funcționează – de vreo 2 ani n-am mai văzut coadă mai mare de 3-4 persoane la taxe și impozite.

14 octombrie, 2008

Persoană serioasă, dinamică, responsabilă

Filed under: Spaghetti news — Etichete:, — Dan Avram @ 10:09 am

Repet, că mă dor ochii, nu gura : o poză cu fundal de gresie și faianță nu constituie o bună alegere pentru CV.

1 octombrie, 2008

Tu când ai făcut ultimul backup ?

Filed under: Spaghetti news — Etichete: — Dan Avram @ 5:58 pm

Îți propun un exercițiu de imaginație : acum, imediat ce privirea ta va termina de parcurs în grabă aceste rânduri, îți crapă harddisk-ul. Câteva țacuri ciudate și sistemul a înghețat. Speranțele de recuperare a datelor scad pe măsură ce specialiștii dau mai des din umeri. Ai înțeles, ai pierdut toate datele de pe calculatorul / laptopul tău.

Tu când ai făcut ultimul backup ?

23 septembrie, 2008

What are you sinking about ?

Filed under: Spaghetti news — Etichete:, , — Dan Avram @ 10:56 am

Am dat recent peste o glumă care rezumă excelent una din dificultățile care apar frecvent în relațiile de muncă dintre oameni de nații diferite : bariera lingvistică. Din păcate n-am regăsit sursa poveștii, care sună oarecum așa : Un manager american, dorind să se apropie de cultura asiatică în vederea unei potențiale extinderi a activității în zonă, angajează un stagiar indian. Acesta, punctual și impecabil în prima zi de muncă, așteaptă ordine. Managerul îi spune să se ducă în magazie : go get me some supplies. Câteva ore mai târziu, managerul își amintește de indian și, dându-și seama că nu l-a mai văzut între timp, se duce după el în magazie. Când să intre, de după ușă apare indianul cu mâinile în aer strigând : SUPPLIES !!

16 septembrie, 2008

Pupăza din CV

Filed under: Spaghetti news — Etichete:, — Dan Avram @ 9:40 am

Bușteanul căpitanului. Data stelară : 2008, toamna. Telefoanele mobile se întrec în megapixeli. Aparatele foto de dimensiunea unui pachet de țigări sunt aproape la fel de ieftine ca un cartuș. Nu vezi om fără divaisul lui. Puștanii din parcul de lângă bloc (să trăiți, dom’ Primar !) ascultă manele la mobil. Știrile televiziunilor abundă în filme făcute cu telefonul. La accident întâi se face poză, dup-aia se sună 112. Pe Flickr nu-ţi ajunge o oră să te uiți la câte poze noi sunt urcate într-un minut.

Băi, și în 2008, când viața e un continuu clic, rămân crăcănat de ce poze găsesc prin CV-uri. Nu-ţi poţi imagina câte poze standard de absolvire (privire entuziastă un pic spre dreapta, păr vâlvoi sau zulufi creți, sacou și cravată sau un început de gogoșar de nuntă), ajung în bietul CV scanate, deși posesorii au absolvit de 5 ani. Sau poze de la nuntă, în care mireasa s-a decupat artistic și s-a extras din stolul de rude, din fotografia în care a considerat că a ieșit cel mai bine, îmbogăţind CV-ul cu o mare de alb cu coc şi multe mâini fără posesor. Sau poze de Hi5, unde el îşi încordează maieul mulat şi-ţi aruncă o privire mustind de inteligenţă din spatele ochelarilor de soare libelulici. Sau te priveşte din oglinda din baie, împreună cu ultimul model de faianţă cu floricele. Sau ea – sunt o persoană serioasă, dinamică, responsabilă, îmi place munca în echipă – o minunată piţipoancă, demnă de top Feşăn Piţi. Sau el, în slipi, pe plajă la mare (unde vă vedeţi peste 5 ani ? angajat la Microsoft). Sau, cea mai siderantă, o domnişoară (agilitate, bune abilităţi comunicare, seriozitate) care şi-a decorat CV-ul cu o ipostază pe care mă strădui sa o descriu cât mai diplomat posibil : o masă, un costum de baie (top roz chiloţi negri), cizme lungi albe, lipsea bara.

Recomandarea mea : dacă nu candidezi la un post în televiziune sau în industria porno, mai bine nu-ţi pune poza în CV.

7 septembrie, 2008

Diacritica vulcanizării pure

Filed under: Spaghetti news — Etichete:, — Dan Avram @ 10:32 pm

29 august, 2008

Hai că se poate

Filed under: Spaghetti news — Etichete:, — Dan Avram @ 11:28 am

Două informații care surprind nu prin noutate, inventivitate sau avans tehnologic, ci prin întârzierea cu care se întâmplă niște lucruri absolut normale. Cam ca și bancomatele de la CEC, care au început sa apară de vreun an de zile de se uitau cruciș pensionarii și se întrebau dacă au nimerit la coada care trebuie.

  • Monitorul Oficial va fi disponibil online gratuit (din Capital). “Avantajele in procesul de informare a cetatenilor sunt evidente si sunt evidentiate de cresterea puternica a accesului la Internet, tot mai prezent inclusiv in zonele rurale ale Romaniei”, se arata in nota de fundamentare a actului normativ. Au avut totuși nevoie de o notă de fundamentare pentru a permite accesul oricărui cetățean, în mod gratuit, la referențialul legilor pe care el trebuie să le respecte.
  • LinkedIn a introdus discuțiile în cadrul grupurilor. Sunt astfel șanse ca rețeaua să depășească stadiul de suport de cărți de vizită și comunicarea între utilizatori să se mai anime, mai ales în contextul creşterii puternice a accesului la Internet în zonele rurale ale României :)

Oare ce va urma ? Internet Banking de la CEC ? Acoperirea păşunilor cu hotspot-uri ? Transhumanţa în direct pe WordPress ?

29 mai, 2008

Responsabilitățile se asumă într-un metalimbaj cu cefe groase de pe Google Maps

Filed under: Administratie, Internet, Software şi tehnologii, Spaghetti news — Etichete:, , , — Dan Avram @ 9:28 pm
  • Am notat cu drag investigația responsabilă a lui BigLazyAdmin și finalul amabil al poveștii, care dă măsura unui soi de civism 2.0 absolut agreabil. Rămâne totuși gustul amar al unei incompetențe sistemice. La ei, responsabilitățile se asumă bărbătește, pe când ai noștri nici de amante nu par capabili (decât eventual prin interpuși și cu comision).
  • Din toamnă, părinții mei pot renunța la carnețelul în care își notaseră, într-un metalimbaj doar de ei înțeles, iconițele, linkurile și succesiunea precisă de acțiuni de urmat pentru a folosi contul de mail de la Yahoo. Și asta pentru că vor avea la dispoziție Yahoo.ro. Destul de târziu, dar nu mai puțin interesant pentru toată lumea.
  • Am mai notat o lovitură sub centură aplicată de Microsoft România Grupului pentru Software Liber (și bunului simț în general), cu concursul Ministerului Educației. Pentru diversificarea modului de operare, Microsoft caută să-și extindă echipa de luptători cu noi cefe groase. Le propun să organizeze un JobShop direct la sediul guvernului, să nu mai piardă vremea.
  • O veste, totuși, bună, este importanța pe care online-ul a căpătat-o în această campanie electorală. Vestita hartă a lui Blaga de pe Google Maps îl scoate pozitiv în evidență. Oare peste 4 ani ce inovații vom vedea ? Consultări publice pe wiki și promisiuni de ghișeu online unic bazat pe un Mantis ? N-ar fi rău, de ne-ar lăsa marele urs.

7 mai, 2008

Manevrele defensive suferă schimbări de management local în București și restul țării

Filed under: Business, Internet, Spaghetti news — Etichete:, , , — Dan Avram @ 5:26 pm
  • Începem porția de spaghete cu o știre deja răcită : Microhoo nu s-a înțeles la bani cu Yacrosoft, deci dealul a căzut. Deocamdată. Din corespondența celor doi CEO mai reiese că Microsoft acuză manevrele defensive prin care Yahoo, căutând potențiale înțelegeri cu Google în același timp cu negocierile cu Microsoft, a devenit indezirabilă pentru cei din urmă. Ca o primă consecință, acțiunile Yahoo dar și (oarecum surprinzător) ale Microsoft sunt în scădere. Google, pe de altă parte, își vede de profituri.
  • Fără nici o legătură directă cu cele de mai sus, dar ca o interesantă coincidență, cele 3 companii au suferit / vor suferi schimbări de management local în România. Astfel, fostul șef al Google România, Radu Tudorache, a plecat la Romtelecom. Yahoo și-a desemnat un prim colaborator local, puternic ancorat in online-ul românesc, Bobby Voicu. Iar Microsoft România se va despărți de Silviu Hotăran, care își va crea propria firmă de consultanță.
  • Conform statisticilor oficiale, salariul mediu net în IT este de 600 de euro pe lună. Dacă luăm în calcul pe cei plătiți încă la negru (prin unele firme cu patronat neaoș) sau prin PFA, rezultă o medie ceva mai mare. Aș fi foarte curios de o decupare geografică a acestor statistici (sau măcar o separare București / restul țării).

Academicieni cu chipiu

Filed under: Administratie, Spaghetti news — Etichete: — Dan Avram @ 5:00 pm

Sindicatul poliţiştilor a solicitat CNA să interzică spotul “Le Birt”, la marca de cognac “Cava d’ Oro” (în care apare replica “nişte ţărani”), susţinând că aceasta le-ar ştirbi autoritatea în faţa cetăţenilor, care i-ar putea lua de “fraieri”. (via Realitatea)

Mi se pare că știrea asta are mai mult umor decât reclama în sine. Mai mult :

Spotul [...] este considerat de preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor [...] drept o încercare de subminare a autorităţii poliţiştilor, care reflectă “lipsa lor de cultură”.

Problema fiind deci reflectarea inculturii, nu existența ei.

Fiind absolvenți de Academie de Poliție, polițiștii trebuie prin urmare tratați drept academicieni.

8 aprilie, 2008

Recomandare TV

Filed under: Spaghetti news — Etichete:, , — Dan Avram @ 5:01 pm

O posibilă soluție pentru ilustrarea viitoarelor campanii electorale la TV ne vine de la Chișinău. Eu votez profilaxia, se știe că e mai ieftin să prevezi decât să tratezi !

Profilaxia TV

2 aprilie, 2008

Parcări paraolimpice la Mall

Filed under: Spaghetti news — Etichete:, — Dan Avram @ 10:21 am

dsc00043.jpg

În parcare la Magnolia Center (mini-mall brașovean situat în imediata apropiere a Parcului Trandafirilor, ca o frumoasă metaforă a atragerii de victime clienți prin mijloace feromonice), există, carevasăzică ca în orice parcare respectabilă, locuri rezervate persoanelor cu dizabilități.

Și ca să nu se trezească vreun nesimțit să ocupe vreun loc sau chiar două în detrimentul persoanelor care chiar au nevoie de un loc în față, cu vigilență raportăm : s-a manifestat prudență, și s-a securizat accesul, să trăiți.

dsc00050.jpg

dsc00051.jpg

17 martie, 2008

Castile martiene

Filed under: Software şi tehnologii, Spaghetti news — Etichete:, , , — Dan Avram @ 7:52 pm

Citind articolul asta am trait senzatia ca privesc, din ce in ce mai fascinat, o interventie chirurgicala cu rezultat nefavorabil dinainte anuntat, operatie realizata cu unic scop pedagogic. Recomand calduros, cred ca e o lectura necesara oricarui informatician care nu s-a lamurit inca cum sa-si gestioneze compromisurile.

PS. Interesant de citit si articolul despre esecul Vista, la care Joel face referire.

PS2. Profit de ocazie pentru a semnala coloana de recomandari din dreapta, cu feed, sper sa le primiti cu acelasi entuziasm cu care le partajez eu :)

6 martie, 2008

Cel mai scump desfacator de bere din vestul Romaniei este standard compliant

  • La Salonul Auto de la Geneva se petrec si lucruri mai interesante decat lansarea Sandero (cel mai scump desfacator de bere – vezi noul logo). Printre acestea, expozitia The Fully Networked Car, parte dintr-un val de inovatii menite sa creasca siguranta in trafic, sa reduca poluarea, prin interconectarea vehiculelor si a infrastructurii. In aceeasi nota, Comisia Europeana a lansat o initiativa (la care contribuie cu 2,5 miliarde de euro) pentru dezvoltarea sistemelor integrate in vederea imbunatatirii performantelor masinariilor de tot felul (auto, avioane, electrocasnice, etc.).
  • In perioada 4-9 martie se desfasoara o noua editie CeBIT, la Hanovra. Sunt inscrisi 32 de expozanti din Romania, majoritatea din Banat si Transilvania (9 doar din Cluj-Napoca). As fi curios cam ce proportie din cifra de afaceri a firmelor IT din vestul Romaniei provine din colaborari cu firme din Germania Europa germanofona, probabil ca mult peste 50%.
  • Flamingo si-a razgândit modificarea si se invârte in jurul (e)cozii. Nu-i nimic, inca e loc pentru toata lumea.
  • Internet Explorer 8, proaspat lansat in beta, este standard compliant. Dezvoltatorii care au participat la acest proiect au fost deja dati afara, Microsoft cerandu-si public scuze pentru aceasta grava eroare de conceptie.
Posturi mai vechi »

Theme: Silver is the New Black. Bloguieşte pe WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.