- Am notat cu drag investigația responsabilă a lui BigLazyAdmin și finalul amabil al poveștii, care dă măsura unui soi de civism 2.0 absolut agreabil. Rămâne totuși gustul amar al unei incompetențe sistemice. La ei, responsabilitățile se asumă bărbătește, pe când ai noștri nici de amante nu par capabili (decât eventual prin interpuși și cu comision).
- Din toamnă, părinții mei pot renunța la carnețelul în care își notaseră, într-un metalimbaj doar de ei înțeles, iconițele, linkurile și succesiunea precisă de acțiuni de urmat pentru a folosi contul de mail de la Yahoo. Și asta pentru că vor avea la dispoziție Yahoo.ro. Destul de târziu, dar nu mai puțin interesant pentru toată lumea.
- Am mai notat o lovitură sub centură aplicată de Microsoft România Grupului pentru Software Liber (și bunului simț în general), cu concursul Ministerului Educației. Pentru diversificarea modului de operare, Microsoft caută să-și extindă echipa de luptători cu noi cefe groase. Le propun să organizeze un JobShop direct la sediul guvernului, să nu mai piardă vremea.
- O veste, totuși, bună, este importanța pe care online-ul a căpătat-o în această campanie electorală. Vestita hartă a lui Blaga de pe Google Maps îl scoate pozitiv în evidență. Oare peste 4 ani ce inovații vom vedea ? Consultări publice pe wiki și promisiuni de ghișeu online unic bazat pe un Mantis ? N-ar fi rău, de ne-ar lăsa marele urs.