Am dat recent peste o glumă care rezumă excelent una din dificultățile care apar frecvent în relațiile de muncă dintre oameni de nații diferite : bariera lingvistică. Din păcate n-am regăsit sursa poveștii, care sună oarecum așa : Un manager american, dorind să se apropie de cultura asiatică în vederea unei potențiale extinderi a activității în zonă, angajează un stagiar indian. Acesta, punctual și impecabil în prima zi de muncă, așteaptă ordine. Managerul îi spune să se ducă în magazie : go get me some supplies. Câteva ore mai târziu, managerul își amintește de indian și, dându-și seama că nu l-a mai văzut între timp, se duce după el în magazie. Când să intre, de după ușă apare indianul cu mâinile în aer strigând : SUPPLIES !!
Arhivele lunare: septembrie 2008
Chișinău – Anatomia graiului
Săptămâna asta voi ajunge câteva zile la Chişinău, destinaţie pe care o frecventez profesional şi turistic de prin 2005. Capitala Moldovei şi oamenii ei s-au dezvoltat enorm în aceşti ani, aş spune că în mod comparabil cu România. Diferenţa făcând-o proporţia de fiscalizare a creşterii economice – da, există şi mai rău decât la noi din punctul ăsta de vedere.
Oricum, la Chişinău se trăieşte ca în orice altă metropolă europeană (şi chiar mai bine de atât). Când ajung, pot să-mi cumpăr o cartelă Orange Pripei :
Chişinău - Orange Pripei
Nu mai e nevoie să merg cu euro sau lei româneşti cash, în buzunar, pe care să-i schimb acolo. Pot să plătesc cu cardul şi să retrag bani de la bancomate, acestea ştiu să opereze acest tip de operaţii :
Chişinău - Operaţia este operată
Din punct de vedere culinar, alternativele sunt numeroase. Pot să mă duc să cumpăr mâncare gătită de la culinărie :
Chişinău - Culinărie
Pot de asemenea să mă duc să cumpăr urechiuşe de la Metro – pentru că doi e deja angro ;) :
Chişinău - Urechiuşe angro de la Metro
Nu în ultimul rând, pot face comandă la McDonald’s – acum au şi livrări la domiciliu :
Chişinău - Comenzi McDonald's la domiciliu
Vă invit şi pe voi să vizitaţi Chişinăul, e o destinaţie interesantă aflată la îndemână. Adunaţi-vă prietenii şi înhăţați această şansă :
Chişinău - Înhaţă şansa
Pupăza din CV
Bușteanul căpitanului. Data stelară : 2008, toamna. Telefoanele mobile se întrec în megapixeli. Aparatele foto de dimensiunea unui pachet de țigări sunt aproape la fel de ieftine ca un cartuș. Nu vezi om fără divaisul lui. Puștanii din parcul de lângă bloc (să trăiți, dom’ Primar !) ascultă manele la mobil. Știrile televiziunilor abundă în filme făcute cu telefonul. La accident întâi se face poză, dup-aia se sună 112. Pe Flickr nu-ţi ajunge o oră să te uiți la câte poze noi sunt urcate într-un minut.
Băi, și în 2008, când viața e un continuu clic, rămân crăcănat de ce poze găsesc prin CV-uri. Nu-ţi poţi imagina câte poze standard de absolvire (privire entuziastă un pic spre dreapta, păr vâlvoi sau zulufi creți, sacou și cravată sau un început de gogoșar de nuntă), ajung în bietul CV scanate, deși posesorii au absolvit de 5 ani. Sau poze de la nuntă, în care mireasa s-a decupat artistic și s-a extras din stolul de rude, din fotografia în care a considerat că a ieșit cel mai bine, îmbogăţind CV-ul cu o mare de alb cu coc şi multe mâini fără posesor. Sau poze de Hi5, unde el îşi încordează maieul mulat şi-ţi aruncă o privire mustind de inteligenţă din spatele ochelarilor de soare libelulici. Sau te priveşte din oglinda din baie, împreună cu ultimul model de faianţă cu floricele. Sau ea – sunt o persoană serioasă, dinamică, responsabilă, îmi place munca în echipă – o minunată piţipoancă, demnă de top Feşăn Piţi. Sau el, în slipi, pe plajă la mare (unde vă vedeţi peste 5 ani ? angajat la Microsoft). Sau, cea mai siderantă, o domnişoară (agilitate, bune abilităţi comunicare, seriozitate) care şi-a decorat CV-ul cu o ipostază pe care mă strădui sa o descriu cât mai diplomat posibil : o masă, un costum de baie (top roz chiloţi negri), cizme lungi albe, lipsea bara.
Recomandarea mea : dacă nu candidezi la un post în televiziune sau în industria porno, mai bine nu-ţi pune poza în CV.
Stres și automatisme
Unul din cele mai simpatice automatisme de stres pe care le-am întâlnit la candidații de la interviuri : intră omul, îi întind mâna, mă prezint. Dan Avram, îmi pare bine. Omul dă mâna, se prezintă și îmi spune pe nerăsuflate : Îl caut pe dnul Dan Avram, pentru un interviu. :-D
Ok, mă duc să mă caut.
Diacritica vulcanizării pure
Multe întrebări, două răspunsuri
În Danemarca, minorii nu mai au voie să fumeze (din Capital). Cum ar fi să se aplice şi la noi o lege care să interzică nu numai vinderea de ţigări către minori, dar şi consumul de către aceştia ? Te-am văzut cu o ţigară, pac ! ţi-am amendat părinţii.
O a doua sugestie (via Dilema Veche) :
Rep: În Indonezia există o lege care amendează pe cei care dau bani cerşetorilor. Credeţi că e o idee bună?
Christian Ciocan (purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei) : Da. E o idee foarte bună, la fel cum bună e ideea de a pedepsi pe cei care dau mită. Practic, e vorba de întreţinerea acestui fenomen. Dacă nu mai primeşti motivaţia – banii –, sursa de venit din practicarea cerşetoriei, eşti obligat să te orientezi spre altceva. Cred că e foarte important ca prin pîrghiile pe care le are la dispoziţie, societatea să intervină asupra acestui fenomen.
Eu votez pentru.
Keep IT simple 