PFA : Începând cu 2011 dispare norma de venit pentru serviciile informatice

O informaţie festivă, de final de an. La Braşov (dar probabil în curând în toată ţara), începând cu 2011, serviciile informatice nu vor mai fi impozitate la normă de venit ci la venit real. Explicaţiile şi noile obligaţii aferente PFA-urilor cu obiect de activitate din zona serviciilor informatice se află aici.

Succes la calcule, La Mulţi Ani !

Publicitate

2600 informaticieni, 748 companii IT

Merită notată o declaraţie a lui Nicolae Ţucunel, şef la Camera de Comerţ şi Industrie din Braşov, care spunea (cu ocazia deschiderii centrului IBM de la Braşov) că Braşovul are în prezent 748 de companii IT în care lucrează 2.600 de persoane, adică 2% din totalul populaţiei angajate, dar acestea nu aduc decât un aport de 1% la totalul cifrei de afaceri a judeţului, adică 250 de milioane de lei la nivelul anului 2008. (bursa.ro)

Mi-aş dori ca astfel de informaţii să fie mult mai uşor disponibile (pe site-ul CCIBV de exemplu). Cred că precizarea asupra numărului de informaticieni este utilă oricărei companii IT care evaluează Braşovul ca posibilă destinaţie de investiţii. Dacă adăugam că în fiecare an avem (maxim) 100 de absolvenţi de la Facultatea de Matematică Informatică şi încă (maxim) 200 de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, putem dispune de o imagine destul de clară asupra potenţialului local de resurse umane din acest domeniu.

Datele privind bilanţurile firmelor pe 2008 nu au fost încă publicate, dar privind la situaţia pe 2007 este destul de limpede că din cele 748 de firme, peste 600 700 au în medie maxim 2 angajaţi. Interesantă şi observaţia referitoare la cifra de afaceri. Dacă calculez bine, rezultă că în 2008 cifra medie de afaceri pe angajat, în judeţul Braşov, a fost de peste 50 000 de euro, performanţă care nu a fost atinsă în IT în 2007.

Care sunt oare domeniile care produc cea mai mare cifră de afaceri per angajat în judeţul Braşov ?

Ce mai mişcă prin Braşov, prin Europa şi prin spaţiu

IBM a deschis ieri oficial centrul de la Brașov (hotnews.ro). Comentariul potrivit pentru această știre este, firește, următorul :

si angajati si dinamovisti?

În altă parte a aceluiași frumos oraș (și în alt secol, too), la Casa Județeană de Pensii Braşov, gripa porcină un virus face ravagii (transilvaniaexpres.ro). Aproape toate calculatoarele au fost infectate, iar angajații riscă să fie trimiși 10 zile acasă în concediu de odihnă (10 zile pentru devirusarea a 80 de calculatoare – e un normativ atractiv ca să lucrezi pentru stat, nu ?). Suntem însă asigurați că activitatea cu publicul și plata pensiilor nu vor fi afectate, ceea ce naște legitima mirare : la ce le mai trebuie atâtea calculatoare dacă lipsa lor nu afectează activitatea ?

Trecem picioarele de plai și gurile de rai spre vest și ne bucurăm că cineva (nu spui cine, persoană importantă, comisarul european pentru media și telecomuncații) a găsit soluția la toate problemele (za software did it, officer) : producătorii de software ar trebui să aibă aceeași responsabilitate ca orice alt producător de produse tangibile în ceea ce priveşte siguranţa şi eficienţa produselor furnizate (news.cnet.com, via (groapacuprosti.ro). Discuţie lungă şi interesantă pe slashdot.org. Niciodată să nu subestimăm capacitatea juriştilor de a-şi face de lucru.

Orientarea în spaţiu pentru tonţi

Orientarea în spaţiu pentru tonţi

Încheiem cu o ştire din alt spaţiu, care ne avertizează că începând cu 2010 reţeaua de sateliţi GPS va începe să dea chix (guardian.co.uk, via dailybusiness.ro). E timpul să ne îmbogăţim din scrierea de cărţi de orientare în spaţiu pentru tonţi.

Batman, Batman !

În cadrul unei acţiuni de o uimitoare reactivitate, reunind multiple eforturi şi folosind cele mai performante tehnologii, Poliţia a dat publicităţii portretul robot al atacatorului care aseară, în „centrul Braşovului”, a împuşcat doi agenţi de pază tolăniţi într-un Polo, a furat o geantă cu bani, s-a izbit de un taxi, s-a ridicat de pe jos, s-a întors şi l-a împuşcat şi pe un onorabil domn trecător cuprins de simţ civic, a scăpat geanta cu bani şi a fugit supranatural „spre Tâmpa”.

Cronologia exactă a evenimentelor rămâne încă de stabilit, dar fiara a fost încolţită, iar cu acest portret în mână capturarea sa e o chestiune de minute (va fi la un fix totuşi, ca să prindă ştirile în direct). Aşadar priviţi cu atenţie bestia :

Portret robot

Portret robot al atacatorului măsliniu

Pentru a veni în întâmpinarea acţiunilor judiciare ulterioare şi a câştiga timp pe viitor, cercul elevilor de ten măsliniu şi accent tabagic ne-a trimis la redacţie un şablon de portret robot pe care Poliţia să-l poată furniza publicului cu şi mai mare reactivitate şi să reducă astfel şi mai mult cercul suspecţilor.

Metaportretul robot al atacatorului măsliniu

Metaportretul robot al atacatorului măsliniu

Dacă aveţi informaţii, contactaţi Poliţia (sau şi mai bine, direct pe Joker – el va şti ce trebuie făcut).

Me likes Norc

Pentru că sunt convins că în următoarele zile serviciul Norc va face mare vâlvă în .ro (după părerea mea se înscrie deja la titlul de startup al anului în online-ul românesc), iată câteva informaţii interesante pe care Lucian Neagu (asociat la Extreme Soft Group) mi le-a furnizat cu amabilitate.

Dan Avram: In ce perioada au fost realizate fotografiile panoramice ?
Lucian Neagu: Panoramele au fost facute in perioada februarie-noiembrie 2008. Am utilizat initial 2 apoi 4 masini concomitent.
Dan Avram : La cat estimati investitia realizata in acest proiect ? Din ce fonduri ati asigurat investitia ?
Lucian Neagu: Investitia este asigurata 100% din fondurile personale ale asociatilor firmei, sumele investite fiind consistente – speram ca pe termen lung sa si merite.
Dan Avram : Cum intentionati sa monetizati acest serviciu ? Domeniul imobilar e principala directie sau aveti si alte utilizari ? Si ce noi functionalitati intentionati sa adaugati la acest serviciu in continuare ?
Lucian Neagu: Momentan nu as dezvolta subiectul functionalitatilor pe care le vom dezvolta in directia unor servicii platite, dar ne-am propus ca in termen de 2-3 luni acestea sa fie facute publice. Pana atunci vrem sa avem un feed-back general referitor la serviciul Norc.

Mulțumesc încă o dată dlui Lucian Neagu și aștept cu curiozitate și răspunsul la ultima întrebare. Până atunci, să adunăm feedback :)

Prima mea cerere de evoluție e simplă și deja prevăzută pentru portalul imobiliar ;) – aș vrea sa pot accesa o panoramă de la o adresă printr-un link permanent. Aș putea astfel să-mi îndrum vizitatorii direct către panoul din fața magazinului Star, de exemplu, ca să arăt că fotografierea în acea zonă din Brașov a fost făcută pe 30 mai.

PS. Ia să vedem, merită Norc un Techcrunch ?

Later edit 1. Tocmai am descoperit că pe IE Norc e ceva mai util decât pe FF : există o funcție de căutare după stradă care nu adie în nici un fel pe FF. Așadar, o a doua sugestie care precis e deja pe listă : make it work in FF/Opera too…

Și o a treia sugestie – completați pagina About Us și puneți niște modalități de contact, vă va ajuta la promovare.

Street View pe strada ta : Ştiu ce-ai făcut astă vară :)

În fața Prefecturii Brașov

În fața Prefecturii Brașov

De exemplu eu nu eram acasă la ora la care maşina Norc a trecut pe la mine prin faţa blocului, însă mi-am văzut maşina în parcarea de lângă firmă.

NORC este un serviciu on-line de vizualizare a străzilor unei localităţi. Acesta a fost lansat în România în decembrie 2008. (de pe wikipedia).

Avem Street View în Braşov (via). Şi e fun, m-am plimbat virtual prin oraș aproape o oră :) Pozele au fost făcute astă primăvară, în luna mai, după cum mi-am dat seama după nişte postere electorale de prin oraș.

Hai să vedem, cine găsește ceva funny sau interesant prin Brașovul lui mai 2008 ?

IBM vine la Brașov

IBM România ar putea să se înscrie în rândul firmelor care îmbrățișează strategia filialelor mici și dese. Astfel, Furnizorul de servicii IT IBM va deschide un birou la Brasov inainte de sfarsitul anului si inca unul la Iasi anul viitor, pe langa cele doua deja existente la Bucuresti si Timisoara (din Financiarul).

Cred că din ce în ce mai multe firme mari de IT implantate în România vor ajunge la concluzia că e imposibil de susținut, cu un cost rezonabil, o uzină de sute / mii de informaticieni, cu atât mai puțin la București. Nu avem orașe în România unde piața muncii IT să ofere suficientă cantitate și calitate pentru o astfel de organizare. Pe lângă problemele logistice care apar (spațiul de exemplu), presiunea obiectivelor de volum (compania si-a propus sa-si creasca numarul de angajati de la aproape 1.300 in prezent la 2.500 – să ne imaginăm că și-ar propune să facă asta doar în București) face ca exigențele de recrutare să scadă, în timp ce costurile de salarizare cresc continuu, provocate de lipsa unui număr suficient de specialiști calificați. Şi atunci fie te duci în India / China / Vietnam, fie pui în aplicare un management descentralizat şi uşor de distribuit, fie le faci pe amândouă.

Revenind la IBM, deocamdata ei par să caute la Braşov proximitate faţă de clienţi (singurul job disponibil fiind cel de Software Application Support Engineer), şi nu deschiderea unui real centru de dezvoltare.

Purtătorii de făclie și cozile de la plata impozitelor

În Brașov, chiar vis-à-vis de Direcția Impozite și Taxe Locale, pe strada Dorobanților, am dat nas în nas cu Asociația Purtătorilor de Făclie.

Purtătorii de făclie

Purtătorii de făclie

Dincolo de faptul că nu prea înțelegeam cum procedează mai mulți purtători să ducă o singură făclie (aspect totuși plauzibil când făclia tinde la plus infinit), imaginea la care mi-a zburat instantaneu gândul a fost cea a unei adunări tip KKK care noaptea dă târcoale clădirii direcției de taxe și eventual apartamentului șefului direcției de taxe, făcând incantații împotriva cozilor. Nu știu dacă acest ritual imaginar se apropie de realitate, cert e că funcționează – de vreo 2 ani n-am mai văzut coadă mai mare de 3-4 persoane la taxe și impozite.

8 companii IT din Brașov au făcut afaceri de peste 1 milion de euro în 2007

Ministerul Finanțelor a publicat pe site-ul său bilanțurile agenților economici pe 2007, ocazie cu care mi-am pus curiozitatea și skill-urile de Excel la contribuție și am asamblat o primă versiune a situației financiare a firmelor IT din Brașov.

Precizez că observațiile mele sunt grosiere și sunt rezultatul unei curiozități personale, ele nu constituie o analiză exhaustivă. M-au preocupat doar firmele de servicii software și editare de programe (nu hardware, nu telecomunicații). Este foarte posibil să fi omis din studiu vreo firmă IT importantă, dar voi actualiza tabelașele imediat ce îmi voi da seama de scăpare. Pentru a repertoria aceste firme am parcurs site-urile de recrutare, catalogul companiilor IT de pe site-ul MCTI, și experiența personală :-). De asemenea, comparațiile nu sunt de fiecare dată juste, pentru că unele din aceste companii activează doar în Brașov, în timp ce altele au mai multe puncte de lucru în țară, iar datele înglobează activitatea tuturor aceste puncte de lucru. Cred însă că o astfel de prezentare rămâne interesantă.

După acest mic disclaimer, să-mi dau cu părerea :-).

La o primă vedere notăm că 8 companii IT din Brașov (Siemens PSE, Pentalog Inet, LMS ROM, CRIsoft, Deuromedia, Route 66, Waters și DCI) au avut în 2007 o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro. Siemens PSE a derulat afaceri în valoare de peste 18 M€, pe locul secund fiind Pentalog Inet, cu 2,2 M€.

Cele 22 de companii IT cuprinse în studiu au avut în total în 2007 1229 de angajați, față de numai 1042 în 2006. Lucru știut – Siemens PSE, cu cei peste 600 de angajați, monopolizează cam jumătate din forța brașoveană de muncă din domeniu.

Cifra totală de afaceri a crescut ceva mai mult decât numărul de angajați, fiind cu aproximativ 25% mai mare în 2007 decât în 2006 (33 M€ față de 26,5 M€). Totuși, această cifră totală de afaceri a celor 22 de firme (33 milioane de euro obținute cu 1229 de angajați) pare derizorie în comparație cu cifra de afaceri a Siveco, de exemplu, care a obținut o cifră de 49,6 milioane de euro, cu doar 574 de angajați. Ceea ce ne duce la alt indicator interesant, vecin cu productivitatea : cifra de afaceri per angajat.

După acest criteriu, topul companiilor IT brașovene arată un pic altfel, premianta fiind firma Spectrum cu 40k€/angajat. Prin comparație, Siveco are o cifră de afaceri per angajat de peste 2 ori mai mare.

Cam atât deocamdată cu aprecierile. Nu ezitați să-mi semnalați lipsuri, greșeli, sunt deschis la orice remarcă.

Parcări paraolimpice la Mall

dsc00043.jpg

În parcare la Magnolia Center (mini-mall brașovean situat în imediata apropiere a Parcului Trandafirilor, ca o frumoasă metaforă a atragerii de victime clienți prin mijloace feromonice), există, carevasăzică ca în orice parcare respectabilă, locuri rezervate persoanelor cu dizabilități.

Și ca să nu se trezească vreun nesimțit să ocupe vreun loc sau chiar două în detrimentul persoanelor care chiar au nevoie de un loc în față, cu vigilență raportăm : s-a manifestat prudență, și s-a securizat accesul, să trăiți.

dsc00050.jpg

dsc00051.jpg