Responsabilitățile se asumă într-un metalimbaj cu cefe groase de pe Google Maps

  • Am notat cu drag investigația responsabilă a lui BigLazyAdmin și finalul amabil al poveștii, care dă măsura unui soi de civism 2.0 absolut agreabil. Rămâne totuși gustul amar al unei incompetențe sistemice. La ei, responsabilitățile se asumă bărbătește, pe când ai noștri nici de amante nu par capabili (decât eventual prin interpuși și cu comision).
  • Din toamnă, părinții mei pot renunța la carnețelul în care își notaseră, într-un metalimbaj doar de ei înțeles, iconițele, linkurile și succesiunea precisă de acțiuni de urmat pentru a folosi contul de mail de la Yahoo. Și asta pentru că vor avea la dispoziție Yahoo.ro. Destul de târziu, dar nu mai puțin interesant pentru toată lumea.
  • Am mai notat o lovitură sub centură aplicată de Microsoft România Grupului pentru Software Liber (și bunului simț în general), cu concursul Ministerului Educației. Pentru diversificarea modului de operare, Microsoft caută să-și extindă echipa de luptători cu noi cefe groase. Le propun să organizeze un JobShop direct la sediul guvernului, să nu mai piardă vremea.
  • O veste, totuși, bună, este importanța pe care online-ul a căpătat-o în această campanie electorală. Vestita hartă a lui Blaga de pe Google Maps îl scoate pozitiv în evidență. Oare peste 4 ani ce inovații vom vedea ? Consultări publice pe wiki și promisiuni de ghișeu online unic bazat pe un Mantis ? N-ar fi rău, de ne-ar lăsa marele urs.

Manevrele defensive suferă schimbări de management local în București și restul țării

  • Începem porția de spaghete cu o știre deja răcită : Microhoo nu s-a înțeles la bani cu Yacrosoft, deci dealul a căzut. Deocamdată. Din corespondența celor doi CEO mai reiese că Microsoft acuză manevrele defensive prin care Yahoo, căutând potențiale înțelegeri cu Google în același timp cu negocierile cu Microsoft, a devenit indezirabilă pentru cei din urmă. Ca o primă consecință, acțiunile Yahoo dar și (oarecum surprinzător) ale Microsoft sunt în scădere. Google, pe de altă parte, își vede de profituri.
  • Fără nici o legătură directă cu cele de mai sus, dar ca o interesantă coincidență, cele 3 companii au suferit / vor suferi schimbări de management local în România. Astfel, fostul șef al Google România, Radu Tudorache, a plecat la Romtelecom. Yahoo și-a desemnat un prim colaborator local, puternic ancorat in online-ul românesc, Bobby Voicu. Iar Microsoft România se va despărți de Silviu Hotăran, care își va crea propria firmă de consultanță.
  • Conform statisticilor oficiale, salariul mediu net în IT este de 600 de euro pe lună. Dacă luăm în calcul pe cei plătiți încă la negru (prin unele firme cu patronat neaoș) sau prin PFA, rezultă o medie ceva mai mare. Aș fi foarte curios de o decupare geografică a acestor statistici (sau măcar o separare București / restul țării).

Castile martiene

Citind articolul asta am trait senzatia ca privesc, din ce in ce mai fascinat, o interventie chirurgicala cu rezultat nefavorabil dinainte anuntat, operatie realizata cu unic scop pedagogic. Recomand calduros, cred ca e o lectura necesara oricarui informatician care nu s-a lamurit inca cum sa-si gestioneze compromisurile.

PS. Interesant de citit si articolul despre esecul Vista, la care Joel face referire.

PS2. Profit de ocazie pentru a semnala coloana de recomandari din dreapta, cu feed, sper sa le primiti cu acelasi entuziasm cu care le partajez eu :)

Cel mai scump desfacator de bere din vestul Romaniei este standard compliant

  • La Salonul Auto de la Geneva se petrec si lucruri mai interesante decat lansarea Sandero (cel mai scump desfacator de bere – vezi noul logo). Printre acestea, expozitia The Fully Networked Car, parte dintr-un val de inovatii menite sa creasca siguranta in trafic, sa reduca poluarea, prin interconectarea vehiculelor si a infrastructurii. In aceeasi nota, Comisia Europeana a lansat o initiativa (la care contribuie cu 2,5 miliarde de euro) pentru dezvoltarea sistemelor integrate in vederea imbunatatirii performantelor masinariilor de tot felul (auto, avioane, electrocasnice, etc.).
  • In perioada 4-9 martie se desfasoara o noua editie CeBIT, la Hanovra. Sunt inscrisi 32 de expozanti din Romania, majoritatea din Banat si Transilvania (9 doar din Cluj-Napoca). As fi curios cam ce proportie din cifra de afaceri a firmelor IT din vestul Romaniei provine din colaborari cu firme din Germania Europa germanofona, probabil ca mult peste 50%.
  • Flamingo si-a razgândit modificarea si se invârte in jurul (e)cozii. Nu-i nimic, inca e loc pentru toata lumea.
  • Internet Explorer 8, proaspat lansat in beta, este standard compliant. Dezvoltatorii care au participat la acest proiect au fost deja dati afara, Microsoft cerandu-si public scuze pentru aceasta grava eroare de conceptie.

Trei negri mititei au fost in razboi, unul a fost cumparat si-au ramas doar doi

Asta daca se confirma stirea zilei : Microsoft a facut Yahoo o oferta de cumparare greu de refuzat. Zvonuri despre tatonari exista de anul trecut, dar Yahoo a refuzat atunci discutiile fiind increzatori in potentialul de crestere al companiei in urma schimbarii de management. Microsoft pe de alta parte a asteptat ca valoarea actiunilor Yahoo sa mai scada (aceasta fiind acum aproape la jumatate din valoarea actiunilor in octombrie 2007).

Daca recentele tranzactii de amploare din domeniu (BEA cumparata de Oracle, MySQL cumparata de Sun) par sa aduca un plus de valoare ambelor parti implicate, prin integrarea unor produse si servicii complementare, in acest caz principala motivatie vine din presiunea pe care o exercita Google in piata de servicii online. Cu alte cuvinte, ma indoiesc ca in ceea ce priveste cautarea online, de exemplu, 17% market share Yahoo + 13% market share MSN vor da 30%.